Principalele maşini de extrudare sunt presele, cu funcţionare hidraulică sau mecanică. Vorbind de prese mecanice, acestea sunt alcăuite din mecanisme cu manivelă (sistem cu lanţ cinematic bielă – manivelă) şi prezintă capacitate de reţinere mai limitată. Dacă ne referim la prese hidraulice, acestea utilizează un cilindru cu presiune, care permite viteze ridicate şi uniforme şi sunt mai reglabile decât presele mecanice.
Procesul de extrudare, deformare plastică prin compresie forţează materialul care trece printr-o gaură sau o deschidere de o anumită formă şi care se găseşte într-o matriţă poate fi realizat la cald sau la rece. Extrudarea la rece se adaptează pieselor de mici dimensiuni şi materialelor metalice cum este plumbul, cuprul, staniu sau zinc, caracterizate de o rezistenţă redusă la deformare. Extrudarea la cald, în schimb este indicată mai ales la prelucrarea materialelor cu un indice ridicat de rezistenţă la deformare, cum este cazul aliajelor din aluminiu, alamă şi oţel.
Temperaturile de prelucrare variază de la 100 de grade pentru zinc la 1.300 de grade pentru aliaje, trecând la nivele medii pentru aliaje din aluminiu (480°), alamă şi cupru (800° şi 950°). Valorile relative de extrudare la rece variază în schimb, între 600 N/mm2 pentru cupru şi 2.300 N/mm2 pentru oţelul moale.
O ulterioară diferenţiere se referă la funcţionarea prin extrudare directă sau inversă. În primul caz se înregistrează o mişcare unică a corpului, cu recipientul care rămâne fix, în timp ce în al doilea mod, extrudarea inversă prezintă două opţiuni: matriţă în mişcare şi imobilitatea corpului şi a recipientului atunci când se apropie motricea care rămâne fixă. Forţa de extrudare depinde de procedura aleasă şi rezultă a fi mai ridicată în cazul extrudării directe, unde forţa de frecare dintre corp şi recipient se adună la forţa necesară pentru deformarea materialului.
